Alergiile reprezintă o problemă medicală tot mai frecventă în populația generală, afectând pacienți de toate vârstele și având un impact semnificativ asupra calității vieții. Ramura medicinei care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea acestor afecțiuni este alergologia. În acest articol, ne propunem să oferim informații esențiale despre mecanismul alergiilor, manifestările clinice, metodele de diagnostic și opțiunile de tratament disponibile.
Ce este o reacție alergică?
O reacție alergică apare atunci când sistemul imunitar identifică în mod eronat o substanță inofensivă (alergen) ca fiind o amenințare. Ca răspuns, organismul eliberează histamină și alți mediatori inflamatori, care determină apariția simptomelor specifice.
Alergenii pot fi de origine inhalatorie (precum polenul, acarienii, părul de animale), alimentară (cum ar fi ouăle, arahidele, grâul, peștele), de contact (reacția apare când pielea intră în contact cu nichel, latex, detergenți sau alte substanțe), sau care pot proveni de la medicamente injectabile sau înțepături de insecte.
Manifestări clinice frecvente
Simptomele alergice variază în funcție de tipul de alergen și de sensibilitatea individuală a pacientului. Cele mai întâlnite manifestări sunt:
- Rinita alergică – congestie nazală, strănut frecvent, prurit nazal, secreții apoase
- Conjunctivita alergică – lăcrimare, ochi roșii, prurit ocular
- Astmul alergic – tuse seacă, senzație de lipsă de aer
- Dermatita atopică – piele uscată, eritem, prurit
- Urticaria – erupții cutanate tranzitorii, însoțite de mâncărime
- Anafilaxia – reacție sistemică severă, care poate pune viața în pericol
Este important ca orice simptom recurent sau sever să fie evaluat de un medic alergolog.
Metode de diagnostic în alergologie
Pentru stabilirea diagnosticului, este necesară o anamneză detaliată, completată de investigații specifice. În funcție de suspiciunea clinică, medicul alergolog poate recomanda:
- Teste cutanate (prick )– presupun aplicarea de extracte alergenice pe piele și observarea reacției locale
- Teste de sânge (IgE specifice) – cum ar fi Testul ALEX – se măsoară nivelul de anticorpi Ige specifici față de anumiți alergeni
Tratamentul alergiilor
Tratamentul are ca scop reducerea simptomelor și, acolo unde este posibil, modificarea răspunsului imun al organismului.
- Evitarea expunerii la alergen – atunci când acest lucru este posibil
- Tratament medicamentos simptomatic – antihistaminice, corticosteroizi topici sau inhalatori, bronhodilatatoare etc.
- Imunoterapia specifică alergenului – cunoscută și ca tratament de desensibilizare, reprezintă singura opțiune terapeutică care poate modifica evoluția bolii alergice, fiind eficientă în cazuri selectate. Aceasta constă în administrarea controlată a unor doze progresive din alergenul implicat, sub formă de injecții sau tablete sublinguale.
Durata imunoterapiei este, de regulă, între 3 și 5 ani, iar eficiența sa este documentată în numeroase studii clinice.
Importanța unei evaluări alergologice corecte
Alergiile pot afecta semnificativ calitatea vieții, însă cu un diagnostic corect și un plan terapeutic adecvat, simptomele pot fi controlate eficient, iar riscul de complicații poate fi redus.
Consultul alergologic este recomandat în special în cazul:
- Simptomelor recurente sau sezoniere (ex. primăvara – polen)
- Afecțiunilor dermatologice persistente
- Reacțiilor după consumul anumitor alimente sau medicamente
- Istoricului personal sau familial de boli alergice
La Integria Medical, oferim servicii complete de evaluare alergologică, de la consultații și teste diagnostice până la tratamente personalizate, inclusiv imunoterapie specifică.
Programează o consultație alergologică de specialitate, un test prick sau ALEX sau hai să facem împreună planuri de tratament personalizate.