Ce este terapia vampir (terapie PRP)?
Terapia PRP este o metodă modernă folosită pe scară largă de către dermatologi și medicii esteticieni pentru întinerirea și regenerarea pielii de la nivelul feţei, gâtului, decolteului sau mâinilor.
După tratament pielea devine mai fermă şi mai hidratată în următoarele săptămâni de terapie având o mai buna elasticitate, vitalitate si luminozitate.
Ce presupune tratamentul PRP si de cine poate fi folosit?
Terapia PRP (Platelet-Rich Plasma sau plasma îmbogățită cu plachete) constă în injectarea la nivel cutanat, de plasmă imbogăţită cu trombocite obținute din sângele propriu, stimulând astfel procesele de reparare celulară și de sinteza de colagen. Plachetele (trombocitele) au capacitatea de a regenera și vindeca locul în care sunt injectate.
Deși pare o procedură dureroasă, aceasta este extrem de simplă și, mai ales, naturala iar pacientul nu simte durere în timpul injectării.
Terapia PRP se poate utiliza în tratamentul estetic al cicatricilor și ridurilor de la nivelul feţei, gâtului și decolteului, dar și de la nivelul mâinilor sau scalpului și poate fi folosită atât de femei cat și de barbaţi.
Care sunt beneficiile terapiei PRP?
Terapia PRP (Platelet-Rich Plasma) sau terapia vampir oferă numeroase beneficii cum ar fi: rejuvenarea pielii, atenuarea ridurilor, imbunătăţește calitatea pielii de la nivelul feţei, gâtului, decolteului sau mâinilor, reface fermitatea pielii la nivelul feţei, acționează asuprea cicatricilor post acnee, grăbește vindecarea plăgilor, tratează căderea părului.
In plus, se adaugă faptul ca terapia vampir nu necesită perioadă de recuperare, nu ramân cicatrici, iar rezultatele apar in primele doua săptămâni de la prima injectare. Mai mult, serul injectat este un produs natural (fiind extras din sângele pacientului), nu produce alergii sau reacții adverse.
Cum are loc procedura și cît timp durează?
Procedura de injectare a serului durează aproximativ 40-45 de minute și poate necesita o ușoară anestezie, prin aplicarea unei creme cu efect anestezic.
Pentru efectuarea tratamentului, pacientei/pacientului i se recoltează o cantitate mică de sânge, aproximativ 8 ml, într-o eprubetă specială. Proba de sânge este supusă apoi unui proces de centrifugare, timp în care plasma și trombocitele sunt separate de restul elementelor din sânge. Plasma bogata în trombocite se va injecta în piele, cu ajutorul unui ac fin, astfel că pacientul nu simte deloc durere.
Numărul ședinţelor necesare terapiei vampir se stabilesc în funcție de nevoile și problemele tenului fiecărui pacient, dar sunt necesare 3-4 injectări pentru obţinerea rezultatelor dorite. Injectările se vor face la interval de 2-3 săptămâni.
Care sunt reacțiile adverse?
După efectuarea procedurii pacienţii pot prezenta ușoare pete de roseaţă si edeme, care vor dispărea în câteva ore sau de pe o zi pe alta. De asemenea, în funcţie de zona tratată, dar şi de tehnica folosită, pot apărea mici vânătăi în zona injectate, dar care vor trece în câteva zile.
Contraindicaţiile terapiei PRP: stările febrile, tulburări de coagulare a sângelui, bolile autoimune, afecţiuni oncologice.
Procedura poate fi realizată la Centrul Medical INTEGRIA.